Fragmentul din Epistola către Evrei (VII, 7-17) este unul dintre cele mai profunde texte ale Noului Testament, dezvăluind misterul preoției lui Hristos în lumina figurii misterioase a lui Melhisedec. Acest pasaj nu este doar o exegeză teologică, ci și o meditație asupra superiorității noului legământ față de cel vechi, precum și a preoției veșnice și desăvârșite a lui Isus Hristos.
Autorul epistolei începe prin a sublinia un principiu fundamental: „Cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare” (Evrei 7:7). Acest verset stabilește o ierarhie spirituală, evidențiind superioritatea lui Melhisedec, care îl binecuvântează pe Avraam, strămoșul poporului evreu. Melhisedec, regele Salemului și „preot al celui Preaînalt”, este prezentat ca o figură enigmatică, fără genealogie, fără început de zile sau sfârșit de viață (Evrei 7:3). Aceste caracteristici îl fac un tip al lui Hristos, preotul veșnic și fără păcat.
În continuare, autorul evidențiază schimbarea radicală adusă de Hristos. Preoția levitică, bazată pe descendența din tribul lui Levi, era imperfectă și temporară, necesitând o succesiune de preoți datorită morții lor. În schimb, preoția lui Hristos, după rânduiala lui Melhisedec, este veșnică, întrucât El este „vluind pentru totdeauna” (Evrei 7:16). Această veșnicie a preoției lui Hristos este garantată de puterea unei vieți de nepierit, în contrast cu slăbiciunea umană a preoților levitici.
Un alt aspect important al acestui pasaj este legătura dintre schimbarea preoției și schimbarea legii. Autorul argumentează că, odată cu schimbarea preoției, este necesară și o schimbare a legii (Evrei 7:12). Legea veche, bazată pe moștenirea levitică, este înlocuită de un nou legământ, întemeiat pe jertfa desăvârșită a lui Hristos. Acest lucru subliniază caracterul provizoriu și imperfect al legii mosaice, care găsește împlinirea sa în Hristos.
Mai mult, autorul evidențiază că Hristos nu provine din tribul lui Levi, ci din tribul lui Iuda, despre care Moise nu a vorbit niciodată în legătură cu preoția (Evrei 7:14). Această schimbare este semnificativă, deoarece arată că preoția lui Hristos nu este legată de tradiția umană sau de descendența pământească, ci de voia lui Dumnezeu și de puterea vieții Sale de nepierit.
În concluzie, Evrei VII, 7-17 ne invită să contemplăm misterul preoției lui Hristos, care depășește și împlinește preoția veche a lui Levi. Prin figura lui Melhisedec, autorul epistolei ne dezvăluie superioritatea și veșnicia preoției lui Hristos, care este singura capabilă să aducă mântuirea desăvârșită. Acest pasaj este o mărturie puternică a mântuirii prin credință și a înlocuirii legii vechi cu noul legământ al harului.