Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin – Mărturisitor și Păstor al Neamului Ortodox

În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, la data de 14 aprilie, este cinstit cu evlavie Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, o lumină tainică a monahismului și arhieriei românești din veacurile tulburi de la începutul secolului al XVIII-lea. Viața sa este una marcată de smerenie, nevoință și mărturisire în vremuri de mari încercări pentru Ortodoxia românească și pentru însăși identitatea națională a românilor.

Pahomie s-a născut în jurul anului 1674 în satul Gledin, aflat în ținutul Bistriței, parte a Principatului Transilvaniei. Provenind dintr-o familie de țărani evlavioși, tânărul Pahomie a crescut în duhul credinței ortodoxe, păstrată cu jertfă în mijlocul unei populații aflate sub presiunea catolicizării forțate, ca urmare a uniației impuse de autoritățile habsburgice. Mediul familial și eclezial în care s-a format a fost marcat de rezistența tăcută, dar fermă, față de nedreptățile religioase și culturale ale vremii.

Încă de tânăr, Pahomie a intrat în monahism la Mănăstirea Neamț, una dintre cele mai importante vetre de spiritualitate și cultură ortodoxă din Moldova. Aici a fost ucenicul vestitului stareț Ioan de la Neamț, sub îndrumarea căruia a deprins rânduiala vieții ascetice, ascultarea și dragostea pentru slujirea Bisericii.

În anul 1707, Pahomie a fost ales și hirotonit episcop al Eparhiei Romanului, primind astfel chemarea de a păstori turma lui Hristos într-un context istoric frământat. Epoca era marcată de instabilitate politică, interferențe otomane și lupte de influență din partea puterilor imperiale din jurul Țărilor Române. În acest context, Sfântul Ierarh s-a remarcat printr-o viață de smerenie, râvnă apostolică și o grijă deosebită pentru întărirea credinței poporului.

Nu s-a sfiit să rostească cuvânt de apărare a dreptei credințe și a unității eclesiale în fața oricărei forme de dezbinare sau corupție duhovnicească. Este menționat în documentele vremii ca fiind un ierarh cu viață curată, neagonisitor și plin de iubire față de credincioși.

În anul 1714, din pricina conflictelor de ordin politic și eclezial, precum și a presiunilor turco-fanariote, Pahomie a fost silit să renunțe la scaunul episcopal și să se retragă în taină în locurile natale. Departe de a se răzvrăti sau a căuta răzbunare, el a ales calea smereniei și a rugăciunii, retrăgându-se într-un loc retras din apropierea satului Gledin. Aici a trăit în post, rugăciune și contemplație, până la mutarea sa la Domnul, în jurul anului 1724.

Trupul său a fost așezat în biserica veche din Gledin, iar memoria sa a rămas vie în conștiința credincioșilor locali, care l-au cinstit ca pe un sfânt cu viață îmbunătățită.

După secole de evlavie populară și amintiri transmise din generație în generație, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în anul 2007, sub numele de Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, cu zi de prăznuire la 14 aprilie. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc în același an, în satul său natal, în prezența unei mari mulțimi de credincioși și a ierarhilor din întreaga țară.

Prin canonizarea sa, Biserica a recunoscut nu doar sfințenia personală a ierarhului Pahomie, ci și rolul său în păstrarea dreptei credințe și a identității ortodoxe în vremuri de prigoană și incertitudine.

Deși nu a fost un autor de scrieri teologice sau un organizator de sinoade, Sfântul Pahomie a lăsat o moștenire duhovnicească de neprețuit: pilda vieții sale. El este un exemplu de ierarh modest, ascet și curajos, care a știut să împletească slujirea liturgică cu milostenia și apărarea credinței. Chipul său de arhiereu smerit și mărturisitor este o icoană vie a păstorului cel bun, care își pune sufletul pentru turma sa.

Astăzi, în fața provocărilor contemporane ale secularizării, modelul Sfântului Pahomie este cu atât mai actual. El ne amintește că puterea Bisericii nu stă în influență politică sau în bogății materiale, ci în sfințenia vieții și în fidelitatea față de Hristos.