Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș – Pildă de statornicie și jertfelnicie în slujirea lui Hristos

În galeria luminoasă a ierarhilor mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Române, un loc de cinste îl ocupă Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș, canonizat în anul 2011 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Viața sa, străbătută de suferințe, dar și de o fermitate neclintită în apărarea dreptei credințe, se constituie într-un exemplu viu de mărturisire, întru slava lui Dumnezeu și spre întărirea credincioșilor în vremuri de prigoană și dezbinare confesională.

Iosif s-a născut în jurul anului 1690, în satul Ieud din Maramureș, într-o familie de țărani evlavioși, care i-au insuflat de timpuriu dragostea față de Biserică și credința ortodoxă. A primit o educație aleasă pentru vremurile sale, învățând carte în școlile mănăstirești și formându-se duhovnicește în spiritul tradiției ortodoxe maramureșene, profund înrădăcinată în valorile neamului românesc.

Încă din tinerețe a îmbrățișat viața monahală, iar în scurt timp a fost hirotonit preot și ales episcop al Maramureșului, fiind așezat în scaunul arhieresc de la Mănăstirea Moisei. A fost un ierarh cu o viață curată, râvnitor în propovăduirea adevărului evanghelic și în apărarea Ortodoxiei amenințate de prozelitismul greco-catolic.

Veacul al XVIII-lea a fost pentru românii ortodocși din Ardeal și Maramureș o epocă de grea încercare. Sub dominație habsburgică, autoritățile imperiale au inițiat o politică de unire forțată a românilor ortodocși cu Biserica Romei, promițând privilegii celor care acceptau unirea religioasă. În acest context tulbure, episcopul Iosif s-a ridicat ca un apărător neînfricat al credinței ortodoxe, refuzând să se supună presiunilor și să abdice de la adevărul dogmatic.

Atitudinea sa fermă a atras mânia autorităților habsburgice și a celor uniți, care l-au îndepărtat din scaunul episcopal și l-au supus la numeroase suferințe. Cu toate acestea, Iosif nu și-a părăsit turma duhovnicească, continuând în ascuns să slujească, să învețe și să îndrume poporul dreptcredincios, devenind un simbol al rezistenței ortodoxe din Maramureș.

Pe plan local, Sfântul Ierarh Iosif a păstrat vie flacăra Ortodoxiei într-un timp de mare confuzie spirituală și politică. A sprijinit mănăstirile și bisericile din Maramureș, a promovat păstrarea limbii române în slujire și învățământ, și a întărit clerul și poporul în fața valului de convertiri forțate. Activitatea sa pastorală a fost deosebit de rodnică, chiar dacă a fost desfășurată în condiții de clandestinitate.

În plan mai larg, chipul său de ierarh mărturisitor se alătură sfinților mărturisitori din Transilvania, precum Sfântul Visarion Sarai, Sfântul Sofronie de la Cioara sau Sfântul Oprea Miclăuș, formând o pleiadă de păstori și credincioși care au suferit pentru păstrarea dreptei credințe.

Sfântul Iosif a trecut la Domnul în anul 1739, lăsând în urmă o moștenire spirituală de neclintit. Cinstirea sa a început din evlavie populară, fiind cinstit ca sfânt mucenic și mărturisitor de către credincioșii din Maramureș și din întreg Ardealul. Canonizarea sa oficială, în anul 2011, a venit ca o recunoaștere firească a jertfei sale și ca un îndemn adresat tuturor creștinilor de a rămâne statornici în fața încercărilor de orice fel.

Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul în ziua de 24 aprilie, iar icoana sa împodobește astăzi numeroase locașuri de cult, fiind un izvor de întărire și rugăciune pentru toți cei care îl cheamă cu credință.

Viața și mărturisirea Sfântului Ierarh Iosif din Maramureș sunt o pildă de curaj, demnitate și statornicie în credință. Într-o vreme în care unitatea și identitatea ortodoxă erau amenințate, el s-a dovedit un păstor adevărat, urmând lui Hristos cu prețul suferinței. Moștenirea sa ne obligă să păstrăm cu vrednicie credința moștenită și să rămânem neclintiți în fața oricăror provocări contemporane.