Obiceiuri de Florii în toate zonele României – Tradiție și credință în pragul Săptămânii Mari

Duminica Floriilor, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, este una dintre cele mai vechi și mai frumoase sărbători creștine, marcată cu solemnitate liturgică, dar și cu o bogată încărcătură tradițională. În popor, Floriile reprezintă nu doar începutul Săptămânii Mari, ci și intrarea simbolică a naturii și a sufletului în primăvara Învierii. Diversitatea obiceiurilor din toate regiunile României reflectă credința vie și profund înrădăcinată a poporului român, dar și comuniunea tainică dintre cult și cultură, dintre spiritual și firesc.

Unul dintre cele mai răspândite și importante obiceiuri din toate zonele țării este sfințirea ramurilor de salcie în biserici. Aceste ramuri amintesc de ramurile de finic și palmier cu care mulțimile L-au întâmpinat pe Hristos în Ierusalim. În lipsa palmierilor, salcia – copac al simplității și smereniei – a devenit simbolul Floriilor în spațiul românesc. După sfințire, ramurile sunt păstrate în case, la icoane, sau se pun la porți și la ferestre, ca semn de binecuvântare.

În Moldova, ramurile sunt folosite și pentru a fi atinse ușor copiii „ca să crească frumos și sănătos”. În Maramureș și Bucovina, fetele ating cu salcia animalele din gospodărie, crezând că astfel vor fi fertile și sănătoase peste an. În Țara Oașului, salcia este agățată la streașina casei sau la intrare, pentru a feri casa de rele și de trăsnete.

În Transilvania, Floriile erau asociate cu ritualuri de înfrumusețare și curățire. Fetele se spălau pe față cu apă în care puseseră ramuri de salcie sfințită și flori, pentru a fi „plăcute ca floarea”. În zonele din Țara Bârsei, ele își puneau oglinzi și piepteni sub salcia înflorită, lăsându-le acolo până la Rusalie, ca să atragă norocul și frumusețea.

Tot în Ardeal, în unele sate, fetele agățau salcia sfințită în pomii din grădină, ca pomii să fie roditori și dragostea lor „să înflorească”. Era o îmbinare fină între credință, natură și speranța unei vieți pline.

În Oltenia și Muntenia, în perioada Floriilor se făcea o curățenie generală a gospodăriei, iar credincioșii se pregăteau cu strictețe pentru spovedanie și împărtășanie. Obiceiul „îmbrăcării casei” – adică al spălării covoarelor, al înnoirii lenjeriilor și al curățirii icoanelor – era însoțit de înnoirea sufletului. Oamenii îmbrăcau haine curate, de sărbătoare, și mergeau în număr mare la biserică.

În zonele de deal și munte din Muntenia, bătrânii obișnuiesc să spună că „cine nu se împărtășește de Florii, greu mai simte Învierea”. Astfel, Duminica Floriilor devine un reper duhovnicesc major.

Din punct de vedere liturgic, Floriile oferă o rară dezlegare la pește în perioada postului. În toate regiunile țării, gospodinele pregătesc bucate speciale pe bază de pește, iar mesele au un aer de sărbătoare, dar păstrează sobrietatea postului. În Banat, se pregătesc plăcinte cu verdețuri și pește la cuptor. În Maramureș, se servește pește prăjit cu mămăligă și mujdei, iar în Dobrogea – pește din Dunăre sau Marea Neagră, după tradiție.

În zonele rurale ale Moldovei și Bucovinei, se obișnuiește ca de Florii să se dea de pomană colaci, pește și flori de primăvară pentru sufletele celor adormiți. Se merge la cimitir cu ramuri de salcie și se aprind lumânări la morminte, pentru ca „și morții să simtă primăvara”.

În unele sate din Bihor și Sălaj, bătrânii spun că „de Florii, sufletele morților vin acasă” și trebuie întâmpinate cu rugăciune și milostenie.

Duminica Floriilor este și ziua celor care poartă nume de floare: Florin, Florina, Violeta, Narcisa, Crina, Lăcrămioara, Camelia, Margareta, Viorel și altele. Se spune în popor că acești oameni sunt „însemnați de Dumnezeu cu mireasma vieții”. În multe sate, există obiceiul ca cei cu nume de floare să ofere flori celor dragi sau să primească flori sfințite în dar.

Obiceiurile de Florii din România reflectă unitatea spirituală a neamului nostru, în ciuda diversității regionale. Fie că e vorba de salcie, flori, curățenie, post, pomană sau rugăciune, toate converg spre același adevăr: Hristos este Împăratul Păcii, care vine să ne mântuiască. A-L primi în suflet, în casă și în comunitate, este esența acestei sărbători.

Floriile sunt, așadar, un florilegiu de tradiții, de gesturi pline de sens, care ne pregătesc inima pentru Paște și ne amintesc că, așa cum natura înflorește, tot astfel sufletul este chemat să rodească în credință, nădejde și iubire.