† A Treia Zi de Paști – Drumul spre Emaus: O călătorie de la întristare la recunoaștere

În rânduiala liturgică a Bisericii Ortodoxe, fiecare zi a Săptămânii Luminate poartă amprenta Învierii Domnului, luminând întreaga creație cu nădejdea vieții veșnice. A treia zi de Paști, care corespunde zilei de marți din Săptămâna Luminată, este consacrată, în mod deosebit, pericopei evanghelice cunoscute sub numele de Drumul spre Emaus (Luca 24, 13–35). Această relatare nu este doar un episod tulburător din iconomia mântuirii, ci o adevărată icoană a drumului fiecărui suflet de la îndoială la credință, de la tristețe la bucurie, de la necunoaștere la recunoaștere euharistică a lui Hristos cel Înviat.

Pericopa ne plasează în imediata zi a Învierii, într-un climat de incertitudine și zbucium. Doi dintre ucenicii Domnului, Cleopa și un altul neidentificat (în tradiția occidentală adesea numit Luca), părăsesc Ierusalimul – cetatea uciderii Prorocilor – pentru a se întoarce în Emaus, un sat situat la aproape 60 de stadii (aproximativ 11 kilometri). Această plecare nu este una geografică, ci profund simbolică: este fugă de realitatea Învierii, din pricina neînțelegerii și a întristării.

În acest context, Mântuitorul Cel Înviat li Se alătură în chip nevăzut. În mod paradoxal, ochii lor „erau ținuți” să nu-L recunoască. Această „reținere” nu este un simplu detaliu narativ, ci o taină a pedagogiei divine: Dumnezeu nu Se impune niciodată, ci Se revelează în trepte, în ritmul inimii omului.

Hristos le tâlcuiește Scripturile, „începând de la Moise și de la toți prorocii”, arătând că toate prefigurau Patima și Învierea Sa. Acest moment este fundamental pentru teologia ortodoxă, întrucât pune în lumină continuitatea între Vechiul și Noul Legământ, între tip și antitip, între profeție și împlinire.

Momentul culminant al pericopei are loc la masă, în Emaus, unde Hristos „a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat lor”. Aici, gestul euharistic devine cheia recunoașterii: „și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut”. Însă chiar în acel moment, El Se face nevăzut. Aceasta este taina prezenței lui Hristos în Biserică: nu în formă trupească, ci prin Euharistie, unde El este „cu adevărat Trupul și cu adevărat Sângele Domnului”.

Drumul spre Emaus a fost interpretat, în teologia patristică și contemporană, ca o imagine a Liturghiei. Călătoria simbolizează viața noastră pământească, tâlcuirea Scripturilor este omilia, iar frângerea pâinii este Euharistia. Astfel, pericopa se constituie într-o hartă duhovnicească a vieții creștine: în mijlocul durerii și al confuziei, Hristos Se face părtaș drumului nostru și ni Se descoperă în Taina Tainelor.

Această învățătură este transmisă cu fidelitate în tradiția liturgică ortodoxă, iar A treia zi de Paști devine, în fiecare an, un prilej de reînnoire a privirii noastre duhovnicești, de recunoaștere a lui Hristos în viața noastră de zi cu zi.

De-a lungul veacurilor, Părinții Bisericii – de la Sfântul Chiril al Alexandriei la Sfântul Grigorie Dialogul – au comentat acest pasaj cu o profunzime care continuă să inspire teologia contemporană. În epoca modernă, teologi precum pr. Alexander Schmemann sau Jean-Claude Larchet au subliniat importanța drumului spre Emaus ca paradigmă a întâlnirii personale cu Hristos în viața liturgică.

În România, această pericopă a fost adesea subliniată în cateheze și omilii, în special în contextul învățăturii despre Euharistie și viața în comuniune. De asemenea, în iconografia ortodoxă românească, scena drumului spre Emaus ocupă un loc aparte, fiind reprezentată în pronaosul bisericilor sau pe ușile împărătești ale iconostasului.

Drumul spre Emaus nu este doar o poveste petrecută „odinioară”, ci o realitate mereu actuală. Fiecare dintre noi, asemenea ucenicilor, călătorim adesea cu inima grea, copleșiți de tristeți și neînțelegeri. Dar Hristos Cel Înviat Se face tovarăș de drum, ne luminează cuvântul și ni Se descoperă în Euharistie. A treia zi de Paști devine astfel o chemare la trezire, la înviere lăuntrică și la recunoașterea prezenței lui Hristos în fiecare clipă a vieții noastre.