† Sfântul Mucenic Teodor din Perga – Ostașul lui Hristos și mărturisitorul adevărului veșnic

Pe 21 aprilie, Biserica Ortodoxă face pomenirea unuia dintre cei mai vrednici mărturisitori ai lui Hristos din primele veacuri creștine: Sfântul Mucenic Teodor din Perga Pamfiliei. Viața și jertfa acestui mucenic se înscriu în rândul acelor exemple luminoase de credință neclintită și curaj mărturisitor, care au marcat Biserica în epoca persecuțiilor romane. Aducând în prim-plan figura unui soldat transformat în martir, această zi de pomenire ne reamintește chemarea permanentă a creștinului de a fi ostaș al luminii și al adevărului în mijlocul unei lumi adesea potrivnice lui Dumnezeu.

Sfântul Teodor a trăit în secolul al II-lea, în timpul domniei împăratului roman Antonin Pius (138–161), într-o perioadă în care creștinii erau considerați dușmani ai statului, întrucât refuzau închinarea la zeitățile păgâne și jurământul de loialitate față de împărat în forma sa religioasă. În acest context, orice mărturisire a credinței în Hristos echivala cu o condamnare la moarte, dar totodată cu o cunună veșnică în Împărăția cerurilor.

Originar din Perga Pamfiliei (în sudul actualei Turcii), Teodor a fost crescut într-o familie creștină, într-un mediu ostil credinței, dar pătruns de râvna evanghelică. Se pare că încă din tinerețe a arătat o predispoziție pentru virtute și o dăruire profundă față de Hristos. Tradiția îl menționează ca fiind o persoană cu o educație aleasă și o statură morală impresionantă, îmbinând cuvântul cu fapta, întru totul urmând învățăturile Domnului.

A ales să intre în rândurile armatei romane, nu ca o acceptare a spiritului militarist, ci mai degrabă ca pe o chemare de a-L sluji pe Hristos acolo unde era mai mare nevoie de lumină – chiar în inima structurii imperiale. Precum alți ostași ai lui Hristos, precum Sfântul Gheorghe sau Sfântul Mina, și Teodor avea să devină martor al unei lupte duhovnicești mult mai adânci decât cea de pe câmpul de luptă: lupta dintre credință și idolatrie, dintre adevăr și compromis.

Arestat în timpul unei persecuții locale împotriva creștinilor, Sfântul Teodor a fost adus înaintea guvernatorului Pergei și supus unor interogatorii dure. A fost îndemnat să se lepede de Hristos și să aducă jertfă zeilor păgâni. Răspunsul său a fost neclintit, iar mărturisirea sa curajoasă – „Sunt rob al lui Hristos și nu mă voi închina la idoli!” – a rămas consemnată ca un simbol al credinței jertfelnice.

Pentru refuzul de a apostazia, Sfântul a fost supus la torturi cumplite. A fost bătut, ars și, în cele din urmă, decapitat. Trupul său a fost aruncat pentru a fi mâncat de câini, dar, potrivit tradiției, Dumnezeu a păzit moaștele sale de profanare, iar creștinii le-au adunat în taină, îngropându-le cu evlavie.

Deși nu a lăsat în urmă opere scrise sau școli teologice, exemplul vieții sale și statornicia în credință au devenit un izvor de inspirație pentru generații întregi de creștini. Cultul său s-a răspândit rapid în Asia Mică și apoi în întreg spațiul ortodox. Moaștele sale au fost cinstit cu mare evlavie, iar numele său este pomenit în sinaxarele ortodoxe, fiind prăznuit pe 21 aprilie.

În Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Teodor din Perga este prezent atât în slujbe cât și în pictura bisericească, mai ales în zonele unde cultul mucenicilor este profund înrădăcinat, precum Moldova și Țara Românească. Deși nu este un sfânt „național”, influența sa spirituală depășește granițele geografice, pentru că mucenicia este universală, iar jertfa, limbajul dragostei dumnezeiești.

Într-o epocă marcată de relativism moral și de presiuni subtile sau directe asupra identității creștine, mărturia Sfântului Teodor devine mai actuală ca oricând. El nu este doar un personaj dintr-o istorie veche, ci un frate mai mare în credință, un camarad de luptă pe frontul duhovnicesc al prezentului. Curajul său ne provoacă să ne reîntoarcem la esența Evangheliei și să nu ne rușinăm de Hristos nici în fața prigoanelor vizibile, nici în fața celor tăcute.

Sfântul Mucenic Teodor din Perga este un model de statornicie, un ostaș adevărat al lui Hristos și un mărturisitor al iubirii depline pentru Adevăr. Viața și jertfa lui ne reamintesc că, indiferent de vremuri, chemarea creștinului este aceea de a rămâne fidel Domnului până la capăt, cu nădejdea în învierea cea de obște și în cununa nepieritoare a vieții veșnice.