Săptămâna Mare e ca o scară pe care o urcăm pas cu pas spre cel mai important moment al credinței noastre: Învierea Domnului. Fiecare zi are o încărcătură emoțională și duhovnicească aparte, iar Sfânta și Marea Miercuri ne pune în fața unei alegeri esențiale: ce facem cu libertatea noastră? Ne întoarcem spre Hristos, ca femeia păcătoasă care și-a vărsat inima la picioarele Lui? Sau ne ascundem în egoism și ne vindem sufletul, ca Iuda?
Două personaje, două povești, o singură lecție
În această zi, Biserica ne vorbește despre două persoane care L-au întâlnit pe Iisus. Una este o femeie păcătoasă, fără nume, care vine la Hristos cu lacrimi și mir scump, dorindu-și iertarea. Cealaltă este Iuda, ucenicul care Îl vinde pentru 30 de arginți. Doi oameni diferiți, două alegeri. Amândoi L-au cunoscut pe Hristos, dar numai unul a ales iubirea.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune așa:
„Nu păcatele ne pierd, ci nepocăința pentru ele.”
Asta a făcut diferența: femeia și-a recunoscut greșelile, a plâns și s-a întors. Iuda, deși a avut timp și ocazii, a rămas blocat în mândrie și deznădejde.
Cine era femeia cu mir?
Evanghelia nu ne dă numele ei, dar știm că a fost o femeie cunoscută pentru păcatele ei. Cu toate astea, ea nu fuge de Hristos, ci vine cu inima zdrobită și Îi toarnă mir scump pe picioare. Era mir de nard curat, foarte valoros – un gest care simbolizează dăruirea totală. Pentru ea, nu a contat ce vor zice ceilalți. A contat doar că Iisus era acolo.
Sfântul Efrem Sirul scria:
„Lacrimile ei au fost mai scumpe decât mirul, pentru că ele au spălat păcatul și au adus mântuirea.”
Acest gest a fost atât de puternic încât Mântuitorul a spus că oriunde se va propovădui Evanghelia, se va vorbi și despre fapta ei.
Iuda – o trădare născută din lăcomie
Pe de altă parte, Iuda este un avertisment dureros. A fost aproape de Hristos timp de trei ani, a văzut minuni, a ascultat învățătura și totuși, ceva în inima lui s-a stricat. Ce anume? Poate mândria, poate iubirea de bani, poate nerăbdarea. Cert este că el a ales să-L trădeze. Și, deși a avut remușcări, n-a știut să ceară iertare. Nu a mai avut curajul să se întoarcă.
Sfântul Vasile cel Mare spune:
„Căderea nu e un capăt de drum, ci doar dacă refuzi să te ridici.”
Asta e lecția dureroasă a lui Iuda: nu trădarea l-a pierdut, ci lipsa pocăinței.
Ce învățăm noi din asta?
Fiecare dintre noi poate fi fie ca femeia cu mir, fie ca Iuda. Avem libertate. Putem greși, dar și putem alege să ne întoarcem. Poate ai făcut ceva de care îți e rușine. Poate ai momente în care simți că nu meriți iertarea. Dar Hristos nu se uită la trecutul tău, ci la ceea ce faci acum. Lacrimile tale sincere, o rugăciune din inimă, o spovedanie curată pot șterge ani de păcate.
Sfântul Siluan Athonitul zicea simplu și frumos:
„Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui.”
Adică oricât de jos ai fi căzut, nu uita: Hristos te caută. Îți spune: „Vino!” Exact cum i-a spus și femeii aceleia.
De ce contează Miercurea Mare?
În această zi, Biserica ne cheamă să ne cercetăm sufletul. Să nu trecem Săptămâna Mare ca pe un calendar oarecare, ci să o trăim cu inima. Denia din Miercurea Mare este una dintre cele mai emoționante slujbe, iar troparul femeii păcătoase e un strigăt de dragoste și iertare, pe care merită să-l auziți cu inima deschisă:
„Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe...”
În mănăstiri, dar și în multe biserici de oraș, în seara aceasta, tinerii vin cu inima în mâini. Unii plâng, alții tac, dar toți simt că Hristos e acolo. Așteaptă să-I aduci și tu o lacrimă, un cuvânt, o schimbare.