Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru – Mărturisitori ai Evangheliei și Luminători ai Neamurilor

Întru slava lui Dumnezeu și spre întărirea credinței dreptmăritoare, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește la 29 aprilie pe Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru, doi dintre luminătorii lumii păgâne și neobosiți mărturisitori ai Evangheliei lui Hristos. Viața lor este o pildă vie de devotament, sacrificiu și iubire față de Hristos și față de Biserica Sa, iar aportul lor la propovăduirea creștinismului în primele veacuri este de necontestat.

Sfântul Apostol Iason, originar din cetatea Tesalonicului, era un bărbat de neam ales, bine instruit în Legea lui Moise și respectat în comunitatea iudaică. Potrivit tradiției, el s-a numărat printre primii care au primit predica Sfântului Apostol Pavel în Macedonia și a devenit gazda acestuia în timpul propovăduirii la Tesalonic, fiind menționat de însuși Sfântul Luca în Faptele Apostolilor (Fapte 17, 5-9). Iason a avut o familie evlavioasă, așezată pe temeliile credinței strămoșești, care, în bună parte, a primit credința creștină prin mărturia sa.

Sfântul Apostol Sosipatru, și el de neam ales, provenea din cetatea Patrelor din Ahaia. A fost un ucenic apropiat al Sfântului Apostol Pavel, alături de care a lucrat în misiunea apostolică. Îl regăsim menționat în Epistola către Romani (Romani 16, 21), semn că era bine cunoscut și prețuit în rândul creștinilor din comunitățile întemeiate de Sfântul Pavel.

Activitatea misionară a Sfinților Iason și Sosipatru s-a desfășurat într-un context istoric complex, marcat de expansiunea Imperiului Roman și de răspândirea religiei păgâne în toate colțurile lumii cunoscute. Creștinismul era, în acea vreme, o credință minoritară, adesea privită cu suspiciune și ostilitate. În acest climat de persecuție și primejdii, curajul de a-L mărturisi pe Hristos era nu doar un act de credință, ci și de martiriu potențial.

Împreună, Iason și Sosipatru au întreprins o lucrare misionară în insula Corfu (Kerkyra), unde, prin predica lor plină de înțelepciune și minunile săvârșite în numele Domnului, au adus pe mulți la lumina adevărului. Acolo au înființat prima comunitate creștină și au construit o biserică, dedicată Sfintei Mucenițe Anastasia.

În timpul propovăduirii pe insulă, Sfinții Apostoli au fost întemnițați de autoritățile păgâne. În temniță, au convertit la credința creștină pe cei șapte tineri mucenici: Saturnin, Iacisc, Faustian, Ianuarie, Marsalie, Euphrasie și Mammi. După mărturisirea lor publică, aceștia au fost supuși unor chinuri cumplite și au primit cununa muceniciei.

Sfinții Iason și Sosipatru au avut de înfruntat multe suferințe, dar în cele din urmă, prin pronia dumnezeiască, au fost eliberați. Minunile săvârșite de ei — vindecări, izbăviri de duhuri necurate și învierea unui copil mort — au adus credința în inimile multora, inclusiv a guvernatorului insulei și a soției acestuia, care au primit Sfântul Botez.

Deși activitatea lor directă nu a avut loc pe teritoriul actual al României, misiunea apostolică a Sfinților Iason și Sosipatru a influențat fundamental expansiunea Bisericii Universale, din care Biserica Ortodoxă Română face parte. Modelul lor de viețuire, predicare și pătimire a inspirat generații întregi de misionari și păstori de suflete.

În spiritualitatea românească, cinstirea Sfinților Apostoli Iason și Sosipatru este un semn al continuității apostolice și al unității în credință cu întreaga Ortodoxie. Ei sunt priviți ca exemple de statornicie în fața prigoanelor, de credință neclintită și de dragoste față de aproapele, valori care au marcat și viața Bisericii românești în toate timpurile.

Viața Sfinților Apostoli Iason și Sosipatru rămâne o icoană vie a apostolatului creștin autentic. Prin râvna lor pentru Hristos, prin minunile săvârșite și prin curajul în fața suferințelor, ei ne îndeamnă și astăzi să trăim credința cu aceeași vigoare și să ne aducem fiecare contribuția la întărirea Trupului tainic al lui Hristos, care este Biserica. Rugându-ne pentru mijlocirea lor înaintea Domnului, să ne străduim a le urma pilda, mărturisind, cu fapta și cuvântul, credința cea adevărată.