În rânduiala liturgică a Bisericii Ortodoxe, Sfânta și Marea Vineri reprezintă apogeul pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos. Este ziua în care Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit pentru mântuirea lumii și în care tăcerea devine cuvânt, iar durerea devine nădejde. În această zi, Biserica nu săvârșește Sfânta Liturghie, semn al întristării și al unei întreruperi sacre din ritmul vieții liturgice, pentru a face loc contemplării Jertfei supreme.
Una dintre cele mai impresionante rânduieli ale acestei zile este Scoaterea Sfântului Aer (sau Epitaf), ce are loc în cadrul Vecerniei Mari din Vinerea Mare, cunoscută și sub denumirea de Vecernia Prohodului Domnului. Sfântul Aer este o pânză brodată sau pictată, reprezentând trupul mort al Mântuitorului coborât de pe Cruce. Această icoană liturgică este așezată pe o masă împodobită cu flori, simbolizând mormântul Domnului, iar credincioșii se închină în fața ei, sărutând rănile Celui Răstignit.
Viața și familia Domnului nostru Iisus Hristos
Deși nu vorbim despre un sfânt în sensul tradițional, ci despre Domnul Iisus Hristos Însuși, este important să reamintim aspectele fundamentale ale vieții Sale pământești. Născut în Betleem din Fecioara Maria, prin lucrarea Duhului Sfânt, Iisus a crescut în Nazaret într-o familie modestă, având drept tată adoptiv pe Dreptul Iosif. Viața Sa publică a început în jurul vârstei de 30 de ani și a fost marcată de propovăduirea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu, de vindecări, învieri și de iubirea necondiționată față de oameni.
Contextul istoric al activității Mântuitorului este cel al stăpânirii romane în Țara Sfântă, într-o vreme de tensiuni politice și religioase. Iisus vine într-o lume dominată de lege, dar lipsită de har, de putere, dar lipsită de iubire. În această lume, El aduce învățătura Sa nouă, smerită și jertfelnică, culminând cu Pătimirile și Răstignirea Sa pe Golgota.
Scoaterea Sfântului Aer – ritualul dureros al dragostei
Scoaterea Sfântului Aer în Vinerea Mare este un act liturgic profund, cu rădăcini vechi în tradiția bizantină, fiind un simbol vizibil al așezării în mormânt a Mântuitorului. În cadrul slujbei, preotul iese din Sfântul Altar purtând Sfântul Aer deasupra capului și îl așază în mijlocul bisericii, pe o masă (numită „mormânt”), împodobită cu flori și lumânări.
Această procesiune simbolizează momentul în care Iosif din Arimateea și Nicodim au coborât Trupul Domnului de pe Cruce și L-au pus în mormânt. Preotul iese cu Sfântul Aer pe deasupra credincioșilor, arătând astfel că Mântuitorul S-a pogorât în mormânt, dar și că harul Jertfei Sale se revarsă peste întreaga omenire.
După așezarea Sfântului Aer, se cântă Prohodul Domnului, împărțit în trei stări, în care întreaga comunitate participă cu lumânări aprinse, exprimând astfel durerea, credința și nădejdea în Înviere. Acest prohod este unic prin compoziție și profunzime teologică, fiind o meditație liturgică asupra pătimirilor și a morții Mântuitorului.
Aportul Bisericii Ortodoxe la păstrarea tradiției
Biserica Ortodoxă Română a fost și rămâne un păstrător fidel al acestor rânduieli liturgice. În fiecare biserică, în Vinerea Mare, credincioșii participă cu evlavie la această slujbă, într-un pelerinaj sufletesc către mormântul Domnului. Pe lângă latura ritualică, această zi este una a pocăinței, a iertării și a împăcării cu Dumnezeu.
La nivel internațional, Ortodoxia a oferit lumii imaginea unei Biserici vii, care îmbrățișează suferința și o transformă în înviere. Scoaterea Sfântului Aer este o mărturie a unei teologii trăite, în care credința nu este doar doctrină, ci viață, jertfă și comuniune.
Semnificația duhovnicească
Sfânta și Marea Vineri este ziua în care moartea, deși pare că biruie, este înfrântă din interior. Hristos moare, dar moartea Sa este începutul vieții celei veșnice. Prin Scoaterea Sfântului Aer, Biserica ne cheamă să ne apropiem de mormântul Domnului nu cu deznădejde, ci cu nădejde. Să înțelegem că durerea poate fi purtătoare de har, că Jertfa aduce mântuire și că moartea, asumată în Hristos, devine poartă către Înviere.